Maria analizează cu mare atenție discursul motivațional al lui Marcel. Pentru prima dată în viața ei, femeia vede pe cineva care nu are intenții rele asupra ei. Această revelație o liniștește și o face să respire adânc.
– Mintea umană este atât de ciudată, își dă cu părerea Maria. Nu pot să cred ce idei tâmpite pot să am și eu în cap. Sunt mai bine datorită ție. Îți mulțumesc enorm, vecine. Pot să îți știu numele?
Marcel închide apelul și aruncă telefonul. Un val de lacrimi inundă ochii lui Marcel, urmat de un strigăt de disperare puternic. Maria aude zgomotul și plânge și ea, suferind indirect alături de băiat. Tânărul Marcel se simte singur în lupta împotriva omenirii. Astăzi, el se odihnește și plănuiește de mâine un plan de bătaie prin care să-și facă dreptate. Dacă autoritățile produc o asemenea ilegalitate, atunci ceva nu este în regulă. Marcel nu știe ce trebuie să facă, dar măcar are niște ambiții care îl ghidează spre ziua de mâine. Acesta este, așadar, calmul dinaintea furtunii.
Investigatorul privat este extrem de aproape de ținta lui. Matilda nu are chef să-l confrunte pe bărbat, mai ales acum. Femeia sună la 112 și sare pe geamul deschis. Mario intră furtunos în dormitorul femeii, dar sosirea lui este cum nu se poate de târzie. El vede geamul deschis, caută femeia și se retrage nervos. Matilda scapă, încă o dată, din mâinile reci și agresive ale investigatorului. Ea stă ascunsă într-o grădină alăturată, plină de verdeață înaltă și groasă. Pentru a adăuga și mai multă sare pe rană, Mario este arestat de poliția locală. Bărbatul le explică situația lui delicată, arătându-le polițiștilor niște acte care dovedesc legitimitatea acțiunilor sale. Din păcate pentru el, polițiștii nu dau niciun ban și îl escortează forțat la o secție de poliție din apropiere. Ieșind afară și încătușat de polițiști, Mario țipă ca un bezmetic și produce scandal tipic românesc.
– Dacă soarta noastră este să murim, continuă Marcel, atunci măcar să producem daune masive. Vor autoritățile locale să ne aresteze? Foarte bine, luptăm. Mafioții aceștia cred că noi suntem niște lepre? Văd ei ce îi așteaptă. Iar oricine altcineva care are ceva de împărțit cu noi să vină și să strige. Eu pot să țip și mai mult și îi asurzesc. Nu sunt eu cel care este omorât de lume. Eu ucid, doar eu. Vor să vină cu toată puterea lor într-o singură lovitură? Perfect, asta și vreau. Noi ripostăm de 10 ori mai dur. Ne este frică de inamici? Normal că așa și trebuie, doar fricile constructive ne fac mai puternici. Ce nu ne omoară, ne face mai puternici.
Marcel și Xi continuă duelurile lor personale. Pe zi ce trece, Marcel devine din ce în ce mai experimentat. Viteza, agilitatea și capacitatea de a percepe mediul înconjurător sunt toate evoluate. Xi vede un mic monstruleț uman, dar măcar știe că el este mica ei creatură. Spre nemulțumirea chinezoaicei, Marcel primește nota de admitere abia peste 4 zile. Ce-i drept, antrenamentele ei sunt mult mai dure, încurajarea ei este mult mai slabă, dar măcar îi oferă băiatului încredere deplină.
